Bungee jumping
        versus
        biciul care pocneste pe 
                                lânga boi



        Editorialul unei reviste circumscrie, înainte de orice, un unghi de atac si un câmp de actiune. E în ordinea lucrurilor. Cine spune editorial spune marca identitara. Totusi, identitatea nu trece numai prin orientarea generala a subiectelor, prin subiectele propriu-zise, prin tratarea lor generica, tintele lor, obiectivul lor etc. Ea trece - iar un asemenea aspect este uitat adeseori în partile acestea de lume - si prin (sa fim cool) look-ul revistei. As fi tentat sa spun ca ea trece în primul rând prin look, pentru ca acesta este cel care-l izbeste mai întâi pe cititor. Sau nu-l izbeste deloc. Precizarea pe care tocmai am facut-o este necesara, fiindca lectorul român, obisnuit de saizeci de ani sau, si mai bine, de saptezeci de ani, cu o masa vizuala aproape amorfa, nu mai e nici macar constient de acest lucru. Are un fel de val peste ochi.

        Daca tot este sa mai tesalam zebra (suntem un neam agricol, asadar sa ne întoarcem la ale noastre), atunci s-o facem apasat: linia estetica este o parte integranta a liniei editoriale a revistei. (Anumite publicatii literare de pe la noi sau de aiurea tesala si ele zebra.) Iar atunci când spun ca linia estetica este o parte integranta a liniei editoriale a revistei, acest lucru presupune, nu-i asa, un anumit sincronism. Subiecte relevante pentru secolul 21, scrise dintr-o perspectiva care tine de secolul 21, usor de integrat în rubrici a caror structura solida si titlu tin de secolul 21, totul pus în evidenta de un design relevant pentru secolul 21. Daca vom publica, de exemplu, recenzii consacrate unor volume de poezie/romane aparute în 2017 a caror abordare tematica si stilistica este ancorata în contemporaneitate, atunci nu se poate pune pe coperta revistei nici o pictura clasica (altfel, ne plac picturile clasice), nici versuri din onorabilul nostru Tichindeal sau vreun fragment din Pamântul lui Émile Zola (care, altfel, ne plac de asemenea, dar mai putin) si nici selectii din cuprinsul revistei (care nu ne plac în mod definitiv atunci când sumarul nu se regaseste deloc în interior), fiindca toate aceste lucruri ne vor trimite fuguta-fuguta în anii ‘50 si ‘60.

        Cultura vizuala obliga. Sa facem un zoom (!) asupra lui Zola. Ar fi ca si cum am pocni din bici pe lânga boii care trag o caruta, în vreme ce, în realitate, ar trebui sa facem bungee jumping de pe un zgârie-nori. În fapt, la noi, salvarea estetica implica un salt temporal. De la diversii Tichindeali, de la ramele îngrosate sau colorate, disgratioase, puse peste articole, de la albastrul scolaresc sau rosul splenic, pentru a nu da decât aceste câteva exemple, ar trebui sa ne avântam direct în destructurare si epurare.
În interiorul revistei – mult alb, atât cât este posibil, si texte deconstruite din punct de vedere vizual. Pe coperta – ample spatii uni nepopulate, imense si nepopulate, si putin text, redus la necesitatea minima, complet destructurat. Iar daca trebuie reprodusa acolo o fotografie, atunci sa fie mare, daca nu gigantica, si sa nu reprezinte cumva o persoana care sta ca la pozar, în pozitie de drepti. Nu mai vorbim despre faptul ca orice fotografie, oriunde ar fi plasata ea în revista, trebuie sa fie de rezolutie înalta. Altfel, nu poate fi publicata.

        Iata: linia estetica si its basics.
        Stiu: o adevarata lupta. Ceea ce-mi aduce aminte de Michel Volkovitch care spunea ca pentru fiecare poem tradus îsi face un sigur amic si douazeci de dusmani.
Dupa aceste câteva rânduri în care se deslusesc unele tendinte meta, ajung, în sfârsit la LDD – Luceafarul de dimineata – si, mai exact, la ultimele trei numere care
s-au înscris, progresiv, în domeniul reconfigurarii. La început, coperta epurata, asezare în pagina complet regândita, mizând pe structurarea si destructurarea spatiului textual, rubrici remodelate. Pentru a încheia cu rubrici radical remodelate, noi colaboratori si... peps.

        Luceafarul de dimineata – în noua sa formula! Luna de luna, o imagine secventiala a literaturii, a traducerii, cinematografiei, picturii, un stop motion estetic al extremului contemporan.
n

                                        Aurel Maria Baros
# 7 /  iulie 2018
revista_luceafarul@outlook.com
citeste  !
redactia
PDF - LDD nr 5
Luceafarul de dimineata
revista de cultura a
Uniunii Scriitorilor din România
- numarul curent -
2017 - 2018
.
PDF - LDD nr 6
PDF - LDD nr 7
PDF - LDD nr 8
      LUCEAFARUL DE DIMINEATA
     revista de cultura
     a Uniunii Scriitorilor din România

       Calea Victoriei nr. 133, sectorul 1, Bucure]ti
                         www.luceafarul-de-dimineata.eu

   DAN CRISTEA / director
  ALEX STEFANESCU / redactor sef
  
AUREL MARIA BAROS / secretar general de redactie
 
             DAN STANCA, EMIL LUNGEANU,
               HORIA
GARBEA, IOLANDA MALAMEN ,
              
FLAVIU GEORGE PREDESCU,
               SIMONA VASILACHE
PDF - LDD nr 9
PDF - LDD nr 10
A aparut !
Citeste numarul 7 / 2018
              al revistei                
LUCEAFARUL DE DIMINEATA !
PDF - LDD nr 1_2018
               Doar 3 lei !
    - de la oficiile Po]tei Române
    - de la magazinele INMEDIO
            aflate în supermarket-uri
    - prin abonament la sediul revistei
PDF - LDD nr 11-12
2
0
1
7
E
D
I
T
O
R
I
A
L

L
D
D

nr
7

i
u
l
i
e

2
0
1
7
2
0
1
8
PREMIILE
Luceafarul de dimineata !

18 ian 2018
vezi foto !
arhiva
acasa
PDF - LDD nr 2_2018
PDF - LDD nr. 3_2018
2
0
1
8
PDF - LDD nr. 4_2018
PDF - LDD nr. 6_2018
PDF - LDD nr. 5_2018
             Luceafarul
            la 60 de ani

 


        Revista Luceafarul, revista a Uniunii Scriitorilor din România (redenumita, de câtiva ani, Luceafarul de dimineata) aniverseaza, în luna iulie, 60 de ani de existenta. Istoriile si dictionarele literare ne ofera, pentru cine vrea sa le consulte, suficiente date despre traiectoria, în timp, a publicatiei nascute în 1958, traiectorie îndeajuns de sinuoasa înainte de ’89, cu perioade mai bune si mai rele, influentate cel mai adesea de directionari si presiuni extraliterare. În orice caz, aceasta revista, plecata la drum în idea unei publicatii literare care sa se adreseze, cu precadere, tinerilor condeieri (ca sa folosim limbajul vremurilor de-atunci), dar diversificându-si programul pe masura ce-au trecut anii, a gazduit, în paginile ei, cam tot ceea ce a oferit literatura româna con­temporana, ca nume de scriitori de mentionat, în ultimele sase decenii. Nu-mi propun, fireste, sa scriu acum o istorie a revistei, ci, atât cât pot, sa recurg la câteva amintiri legate de ea si de oamenii care au facut-o.
       
        Tin minte, de pilda, Luceafarul din vremea lui Mihu Dragomir, poet peisagist pasabil, daca ma ajuta bine memoria în aceasta privinta, când, student fiind, cumparam publicatia de la chioscul de ziare din fata blocului. Doua titluri de rubrici pentru debutanti (Dintre sute de catarge si Steaua fara nume) se pare ca au facut scoala în materie de artisti sau de creatori aflati la începuturi. Printre alte lucruri, Eugen Barbu si Stefan Banulescu au prins revista, ca redactori sefi ai ei, în perioada de destindere a vietii sociale si culturale de la mijlocul anilor ’60, când, în afara de a critica partidul, se putea scrie mult mai în voie decât înainte. A fost, dupa amintirile mele, perioada cea mai vie a Luceafarului din acei ani, cu generatia saizecista prinzând aripile afirmarii depline, dar si cu numerosi scriitori care, dupa ani de detentie sau de obscuritate literara, reprimisera dreptul de a publica. Epoca ramâne, pentru mine, sub multe aspecte, chiar si ca nivel de trai zilnic - o, unde mai pui si anii tineretii! - de neuitat.

        Tezele din iulie ’71 (pretinzând „ridicarea nivelului combativitatii revolutionare, a spiritului militant, partinic“) si ceea ce a urmat dupa ele au cazut ca o lovitura de trasnet, înabusind sperantele de mai bine în ce privea libertatea de exprimare literara si culturala. Fiind amintirile mele, nu pot sa spun decât ca, aidoma altora, am trecut la o faza de supravietuire, câte un articol, câte o rubrica, câte o carte, aceasta din când în când.

        Am ajuns redactor al Luceafarului în 1974, în perioada când revista a fost condusa de Virgil Teodorescu, fostul poet suprarealist, la acea epoca însa înalt oficial de stat si apoi presedinte al Uniunii Scriitorilor. În plus, avea o voce în totala neconcordanta cu trupul care o emitea. Îl retin totusi în memorie ca pe un om amabil, cu buna crestere, dar cu prea multe activitati si responsabilitati care nu-i lasau timp sa se ocupe în mod serios de publicatie. Între noi fie vorba, nici nu cred ca-l interesa din cale-afara. Din acea vreme, tin sa mentionez cu oroare inaugurarea unei rubrici scandaloase care înfiera într-un mod securistic Europa libera si pe scriitorii români din emigratie. Sub zodia ei se puteau întrevedea furibundele campanii protocroniste de mai târziu.

        Nepropunându-mi sa scriu niste rânduri de jelanie, ci doar o însemnare aniversara, e cazul sa amintesc numele unor scriitori din redactie, scriitori cu care am fost nu numai coleg, dar si în bune relatii de amicitie. Ei au facut ca atmosfera din redactie sa fie cât de cât respirabila, uneori chiar placuta tinând cont de înghetul ce ne astepta afara. Asadar, Dan Laurentiu, Grigore Hagiu, Cezar Baltag, Nicolae Velea, Nicolae Ciobanu, Marius Robescu, Cezar Ivanescu, apoi, Dorin Tudoran, Sânziana Pop, Gabriela Melinescu, Ilie Constantin. Din aceste aduceri aminte, nu pot lipsi nici Laurentiu Ulici si nici Marius Tupan, oamenii care au mentinut si au facut posibila existenta publicatiei si dupa 1989.

        Recent, la Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România, Luceafarul de dimineata (rebotezarea revistei e o alta poveste, pentru altadata), în noua sa formula grafica, a primit Premiul A.R.I.E.L, editia a VIII-a, pentru Revista Anului (2017), împreuna cu revista Ex Ponto din Constanta. Prilej de satisfactie, desigur, pentru toata redactia, dar, trebuie adaugat, toate revistele de cultura editate de Uniunea Scriitorilor (si finantate cu sprijinul Ministerului Culturii si Identitatii Nationale) merita apreciere si un gând bun. Mai izbutite ori mai putin izbutite, ele se dovedesc totusi adevarate redute de mentinere a limbii române la standardele literare si de corectitudine lingvistica trasate înca de Maiorescu.

        Si toate acestea într-o perioada în care limba româna, cultura, educatia se afla într-o grea suferinta.
n
   
                                                 Dan Cristea
iulie 1958 - iulie 2018
60 de ani
de aparitie continua
-
,
Sumarul revistei
în atentia
colaboratorilor